Autoritățile din Republica Moldova au decis ca persoanele vaccinate împotriva-COVID-19, indiferent de țara din care provin, să aibă acces liber pe teritoriul țării, fără să fie nevoite să completeze fişa epidemiologică şi declaraţia pe proprie răspundere de respectare a regimului de autoizolare de 14 zile.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a luat luat o decizie în cadrul căreia se regăsește și prevederea menționată, potrivit IPN.
Republica Moldova ar urma să beneficieze de primul lot de vaccin anti-COVID-19 până la sfârșitul lunii ianuarie, astfel încât campania de vaccinare ar urma să înceapă în luna februarie.
În Republica Moldova, de la începutul pandemiei de coronavirus, au fost confirmate peste 150.000 de cazuri iar aproximativ 3.170 de persoane diagnosticate cu boala au decedat.
Senatorul liberal Viorel Badea a anunțat că România ar urma să doneze Republicii Moldova o parte din vaccinurile împotriva COVID-19 pe care le va primi de la Uniunea Europeană.
Anunțul a fost postat pe Facebook, la sfârșitul lunii noiembrie a anunlui trecut, pe pagina PNL Diaspora, care îl citează pe Viorel Badea, președinte al organizației.
„Așa cum am anunțat zilele trecute, în drumul spre Basarabia i-am făcut o vizită și bunului meu prieten, Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Discutând despre proiectele comune din domeniul sănătății care vor lega cele doua maluri ale Prutului, dl. ministru m-a rugat să transmit basarabenilor o veste bună. Așa cum știți, Uniunea Europeană a contractat o primă tranșă de 30 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, România urmând sa beneficieze de 4% din totalul acestor doze. Din cantitatea care revine țării noastre, guvernul liberal a decis să doneze o parte Basarabiei. Numai împreună, uniți, putem trece peste această provocare!”, scria PNL Diaspora citându-l pe Viorel Badea.